Spre surprinderea voastra am fost nascut, ba chiar am fost copil si ma uitam la desene animate precum orice pusti ce experimenta democratia. Am prins toata seria Pokemon, tin minte ca ma trezeam in fiecare weekend ca sa prind maratonul animat de pe proTV (parca?), maratonul incepea cu Pokemon si continua cu diferite alte serii animate. De ce sa ma ascund? M-am uitat si la Saylor Moon, stiam toate episoadele si toate desenele si incercam alternative, TVR2 mi-a oferit aceasta alternativa si copil fiind am spus: de ce nu? Au fost desene violente, dar si informative, chestiile din „Familia de ce?” m-au ajutat sa concep logic anumite lucruri, practic de la fiecare desen am avut ceva de invatat – nu spun ca acel lucru e bun sau rau, spun doar ca am avut de invatat. Cei ce au prins desenele „Cow and chicken” o sa inteleaga poza respectiva, nu-i posibil ca un deceniu sa te intrebi cum arata parintii respectivi.
Sunt foarte multe titluri ce nu-mi vin in cap dar deocamdata o sa insir ce-mi mai amintesc: Power Rangers, Copiii de la 402, Ce-i cu Andy?, Jack piratul cel teribil, X-Men, Cei 4 fantastici, Incredibilul Hulk, Inspector Gadget, Denis pericol public, Pilotii Nascar, Dosarele cainilor detectivi, Lumea lui Bobby, Viata cu Louie, Pinocchio, Mica Sirena, Sonic X, Tutenstein, Pisoiul Eek, Doi caini stupizi, Vaca si puiul, Superman, Tom & Jerry, X-Man, Familia Jetson, Familia Flinstone, Looney Tunes, Pantera roz, Laboratul lui Dexter, Smurfii, Tarzan, etc. Va mai amintiti alte desene? Astept aici titluri si daca le-am impartasit o sa le adaug in lista.
Nu exista zi in care sa nu aud „pe vremea mea nu erau asa desene” si nu exista zi din care sa nu pierd minim 3 ore la tv, acum a venit timpul sa folosesc eu fraza respectiva, pe vremea mea desenele erau mult mai violente fata de ceea ce se gaseste acum si nu ma refer la violenta verbala ci violenta vizuala, dar stiti care-i diferenta? Pe vremea mea nu eram asa de cretini incat trebuia sa se specifice clar ca acele lucruri nu trebuiesc incercate acasa.
Azi sunt niste mizerii, e o diferenta de aproximativ 15 ani intre mine si verisoasa mea si teoretic trebuia sa pot sa accept desenele la care se uita dar nu, n-am rabdare sa vad forme si culori ce vorbesc, macar pe vremea mea vorbeau pisicile si cainii salvau lumea, cainele, un animal fidel omului, un animal ce are suflet si constiinta, nu un patrat roz ce vorbeste. Eu nu-mi amintesc de termenul „prieten imaginar”, acum e la moda si am vazut cateva cazuri in care kinderul vorbeste singur sau nu, scuza-ma, vorbeste cu prietenul sau imaginar. Eu de ce n-am avut prieten imaginar? N-am avut imaginatie? Nu stiu ce sa zic, pe o plaja gasesc cel putin 500 de obiecte prin care pot sa ucid o persoana fara a repeta stilul, oare am imaginatie?
Mai pe scurt desenele animate de la tv sunt niste mizerii.