Spre surprindere mea, din momentul în care coletul a fost ridicat de către curier, fix 24 de ore a durat până a ajuns la mine, apoi a durat o oră până mi-am făcut cont şi am instalat/downloadat jocurile. Înainte de toate îmi asum o greşeală, i-am condamnat pe cei de la Ventum Games de neseriozitate, dar pur şi simplu n-au avut informaţii, per total am făcut 4 comenzi la ei, doar după PS4 ce am stat aproximativ o săptămână, dar ultimul joc comandat ieri l-am introdus astăzi în PlayStation şi da, vorbesc de Mortal Kombat XL, dar să nu uităm nici de Watch Dogs 2 sau Uncharted 4 – alte titluri geniale cu nişte poveşti geniale. Am de gând să îmi iau şi o cască cu ochelari PlayStation VR în viitorul apropiat, deocamdată am adăugat produsul la favorite, am dat 16 milioane zilele trecute, sunt eu programator dar nu mă dau banii afară din casă şi dacă o vor face înseamnă ca am o casă prea mică.
Cei de la Ventum Games şi-au făcut treaba iar oferta pe care am considerat-o ţeapă de fapt includea 90 de zile abonament, abonament pe care nu-l înţeleg, plătesc să mă joc cu toate că am achiziţionat jocul? Se pare că da.
Aceste 3 jocuri consider că-mi ajung următoarele luni, o să mai iau şi ceva din categoria racing, dar, deocamdată, chiar consider că îmi ocup destul timp şi vedeţi voi – îl am doar de două zile, meritam, meritam după două luni de muncă intensă, dar care a fost rezultatul? Se certau ale mele minţi luminate din logistică, de ce nu i-am pus şi pe ei? Cum, ei ţara X? Da, voi ţara X ne-aţi ignorat căci suntem români, de fapt n-am fost o prioritate pentru noi, dar produsul pe care l-am lansat ne-a făcut o prioritate. Sincer, mă mir cum de nu au găsit un produs asemătător, despre ce e vorba? O hartă Google maps, mai multe categorii şi markere specifice, de asemenea, interactivitate şi o bază de date în spate. Nu mă laud şi nu pot spune că a fost uşor căci nu am mai făcut asta până acum, dar, am reuşit.
Related Posts
- 43După aproximativ 6 zile am putut afla noutăţi legate de a mea comandă de PlayStation 4 făcută pe eMag Marketplace. eMag îmi spunea că plata este în regulă, Ventum mă condamna: "ce comandă dom'le?" dacă-i vina mea mi-o asum în totalitate, dar pagina magazinului Ventum din MarketPlace promitea livrare în 24-48…
- 43Acum câteva zile a apărut un nou update pentru minunatul PS4, update prin care se traduce meniu playstation-ului, mai au de lucrat căci este un romglish, dar este un pas. Tot azi am descoperit că minunatul meu abonament PlayStation Plus expirase, a se remarca câte mailuri am şi cât le…
- 37
