Rutina corporatista a facut parte din viata mea, zilnic mergeam in aceeasi locatie corporatista si cumparam o cafea la 7 lei, eu, cel ce uram cafelele si locatiile de acest tip, dar totusi ma duceam deoarece auzeam plansete virgine prin birou in momentul in care cineva uita cafeau (involuntar am considerat cafeaua utila datorita lor) caci vezi tu, fiecare in corporatie are taskurile sale, de la supervizor si colegi: si stii ce?

Trebuie sa zici da, asta daca vrei ca sa ai parte de karma pozitiva si cafea calda urmatoarea zi.

Pranzul corporatist, de asemenea, este o arta, cred ca era cea mai misto perioada din monotonia de zi cu zi, eram ora in care aveam libertatea de a face ce vrem noi, desigur, in limita bunului simt, ora in care se faceau bisericute – la fel ca-n scoala generala.

Dar zambetul corporatist exista? Exista fericire corporatista? De fiecare dat cand vad o poza corporatista ce vrea sa arate publicului ce fericiti sunt ei si ce chef u de munca, de fiecare data cand vad o astfel de poza ma gandesc la o lung sesiune de foto cu multe zambete alese, da, sunt frustrat ca nu am un zambet frumos si nu am fost selectat de hr.

Vreau sa vad un zambet corporatist miercuri la ora 18:00, in km 0, in trafic daca se poate, ce zici? Sau joi dupa pranzul tau corporatist, poti? Poti, dar tu doar schitezi un zambet caci fericire nu prea, deci de ce zambesti in pozele corporatiei daca nu esti fericit? Esti fortat? Da.

Exista meniu si cafea corporatista, exista satisfactie corporatista dr nu exista zambet si fericire intr-o corporatie.