O lună de zile a trecut din momentul în care a fost instaurată starea de urgență, o lumă în care fiecare s-a adaptat și a făcut ce a putut. O mentalitate comună a fost ca în primul pas să se facă provizii, de înțeles, parțial, e pentru prima oară după revoluție când România trece printr-o astfel de stare, nimeni nu a înțeles exact cu ce se mânâncă, ba chiar majoritatea au santajat, a se remarca exemplu Țăndăreiului.
Ne-am schimbat prioritățile, dar, într-un fel este bine că ne-am porționat consumul și cheltuielile, din păcate trăim într-un sistem medical care nu întotdeauna și-a dovedit eficiența, nu o să doresc să analize deoarece sunt subiectiv. Poate dacă doctorii iși dădeau mai mult interesul acum bunica mea era în viață, dar, din păcate am pierdut-o în vara anului 2019.
Mă bucur că nu este Dăncilă la conducerea Guvernului, mai multe despre cum văd eu această situație pe celălalt blog, pe blogul politic.
Avusesem în cap să mă apuc să învăț Python, dar, degeaba, tot la baze sunt, dar mâine fac tutorialul cu Python cap-coadă în ideea că o să se prindă ceva de mine, concomitent mâine o să fie ziua pe care mi-o doresc de un an: ziua în care m las de fumat!
Revin cu un nou articol mâine!
Related Posts
- 65Salut, au trecut aproximativ doua luni de la ultimul mesaj pe acest blog, două luni în care mi-a fost refuzat un proiect, dar. de asemenea am terminat un alt proiect pe care l-am acceptat mai mult ca pe o ambiţie personală: sunt capabil sa duc la bun sfârşit un…
- 54În ultima perioadă m-am axat pe aprofundarea cunoştinţelor teoretice şi practice legate de programare, acum 4 luni de zile începusem un CRM pentru partid, dar între timp a devenit complex, la ora actuală rezolvă o mare parte din problemele organizatorice, concomitent am mai lucrat la câteva bloguri şi săptămâna această…
- 45
Acest blog a pornit ca unul personal, dar, între timp am mai scris şi păreri politice, tocmai de aceea consider necesar să-l împart, mai exact fix acest blog, adică https://blog.alin.xyz o să rămână un blog personal în care o să îmi exprim ideile şi frustrările personale, urmând ca https://politic.blog.alin.xyz să…
- 41Ultima actualizare: mai 2018 I. Informații generale Confidențialitatea datelor dumneavoastră cu caracter personal reprezintă una dintre preocupările principale ale alin.xyz, cu sediul în România, în calitate de operator de date. Acest document are rolul de a vă informa cu privire la prelucrarea datelor dumneavoastră cu caracter personal, în contextul utilizării paginii de…
- 40Teoretic sunt crestin-ortodox dat fiind faptul ca am fost botezat acum 24 de ani fara voia mea. Nu ma regasesc in nici o religie, cum sa cred intr-o carte scrisa de niste adepti? Stiu, mistic a fost scris de zeitate dar uman a fost scris de om si nu de…