Acum aproximativ jumatate de an mi-am deschis un card Maestro la BRD, nu stiu cate extrageri gratuite saptamanale, comisioane spre 0, practic iti ofereau cerul si pamantul sub forma unui contract pe care l-am analizat foarte atent, toate bune si frumoase aproximtiv o luna, apoi, au inceput sa apara comisioanele si taxele imposibile pe care nu le intelegeam. Am ignorat comisioanele o perioada de timp, dar dupa ce am tras o linie am ajuns la concluzia ca BRD mi-a luat un sfert din suma primita pe card, prin comisioane. Imi asum momentele in care am retras bani de la alte bancomate, dar din pacate tot ale voastre bancomate mi-au zgariat cipul si fix ale voastre bancomate nu mi-l citeau, aveam nevoie de bani, mi-am asumat comisionul de cativa lei, dar nu imi pot asuma un comision de 15 usd pentru care nu mi-am dat acordul. Suntem noi mici si ne este blamata generatia, dar, din pacate, mai sunt persoane care muncesc si au niste calificari, mai avem si noi amici ce au diferite calificari, ba avocati, ba inspectori bancari, nu cerem favoruri ci primim sfaturi, din prietenie. Nu e logic sa ma plang de ale voastre comisioane si sa va umplu frigiderul, un pic mai mult? E logic, caci o meritati, dar spiritul civic si prietenia iese la suprafata in aceste discutii si am primit niste sfaturi pe care o sa le urmez.
Mai exact am inchis un card Maestro si mi-am deschis un alt card Visa, am platit cei 20 de lei ceruti de BRD pentru emiterea unui nou card, cel vechi a fost dezactivat, toate bune si frumoase pana astazi, am primit o suma de bani din care mi-au fost retrasi 15 dolari, e vorba si de suma si de tupeu acestora: inteleg un comision de cativa lei, dar comisionul de 15 dolari nu-l pot concepe, daca vroiam sa-mi inchid cardul si nu deschideam altul, cum ma taxati? S-a fortat nota, mi-ati luat suma respectiva fara a avea acordul meu scris sau verbal, nu am fost informat caci plateam pe loc cum mi-am platit si cardul nou emis, dar, din pacate, asta a fost o hotie nemascata de acte, azi la telefon am aflat ca suma respectiva e o taxa de care nu mi s-a spus, am insistat pe aceast lucru si tipa mi-a spus ca o sa ma sune maine, deja stiu ce raspuns o sa primesc: comisioane domnule, nu avem ce sa facem. Nici eu nu o sa mai am ce sa fac, o sa-mi fac card la o alta banca caci BRD imi ia taxa de smecherie, protectie si, de asemenea, de client. Nu e vorba de bani ci e vorba ca ei imi iau comisioane abuzive pe care eu nu le-am acceptat, nu e vorba doar de accept ci si de informare, nu exista nici un contract sau nici un accept pentru suma retrasa, trecem peste cursul vostru mirific pe care-l practicati, adica 15 usd care pentru voi sunt 70 de lei, vreau sa fiu platit si eu la cursul vostru, se poate?
Am mai spus ca o sa imi inchid cardul BRD, nu am facut-o, dar e ultimul salariu pe care o sa-l primesc la voi pe card, o sa scriu o reclamatie in al vostru formular pentru a avea o dovada scrisa a incompententei voastre, apoi o sa ma duc cu respectiva reclamatia la OPC si sunt mari sanse sa depun o plangere penala pentru furt, repet, draga BRD, un sfert din banii pe care i-am primit i-ai luat tu si nu e vorba de cateva zeci de lei ci de ceva sute de euro, tocmai de aceea, de ce sa fiu clientul tau? Nu am de ce, prefer sa caut o alta banca ce are comisioanele mai mici, nu o sa am parte de transfer instant, dar macar stiu ca o sa am 99 % din bani, nu partial, in functie de vreme.
Ti-ai batut destul joc, e randul meu sa iau atitudine, am inghit abuzurile tale, dar, de aceasta data o sa fie totul altfel, asa vrei sa ma tii pe langa tine, eu, tanar programator ce contribuie la minunata noastra tara prin toate taxele? Stii, suma respectiva era destinata chiar taxelor, acum multumita BRD o sa iau niste penalizari si o sa trebuiasca sa-mi aduc eu singur suma respectiva caci BRD o sa spuna ca-i blocata si nu are ce face, deci, multumesc BRD pentru ca ti-ai batut joc de mine acest an, sper sa nu o obligi iar pe tipa la care mi-am deschis cardul sa ma invite la banca, o sa vin la banca in momentul in care o sa imi inchid si actualul card cu toate ca ti-am platit 20 de lei pentru el, pentru urmatorul an.
Ma mir cum de nu a picat BRD, singura chestie laudabila este aplicatia mobile de banking si amabilitatea celor de la suport, in rest, chix la toate capitolele, repet, BRD mi-a furat din cont 15 dolari caci asta e taxa Visa, daca eram la MasterCard dispareau din cont un milion (bazandu-ma pe al vostru curs) ? Am avut doua carduri la voi, mai am doar unu de care o sa scap foarte curand, candva, o sa moara si aceasta banca daca o sa continue comisioanele abuzive.
Inca ceva draga BRD, hai sa-ti dau un sfat caci poate o sa ajungi o banca mai buna, comisioane 0 pentru tineret cand vine vorba de tranzactii, un comision lunar de X lei, comision fix si pe langa asta eu zic sa-ti acoperi porturile usb de la ale tale calculatoare din banca, vorba aia, e un sistem inchis ceea ce aveti voi, dar daca o persoana rau intentionata atenteaza la integritatea sistemului vostru de operare printr-un port usb, apoi obtine acces la intranet caci vorba aia, singura limita in IT este a noastra minte, tocmai de aceea sunt foarte sigur ca o persoana rau intentionata va poate pune tot sistemul la pamant cu niste deviceuri precum Key Sweeper, oricum, va faceti voi rau singure, voi ca banci, nu e nevoie sa apara o persoana rau intentionata, dar si daca apare atunci foarte grav o sa fie, atat pentru noi, cei ce suntem clienti, cat si pentru voi.
Related Posts
- 85De aproximativ 7 luni de zile mi-am deschis un card la BRD, fiind in criza de timp si chef si obosit dupa o coada de 2 ore am decis sa-mi deschid un card Maestro pentru care plateam 7 lei lunar, dar aveam 10 retrageri saptamanale gratuite. Cardul a venit, l-am folosit,…
- 53E absurd sau atehnic cel ce spune ca nu si-a petrecut cel putin 10 ore jucandu-se - pe PC, telefon, PS, orice mediu. In acelasi timp e absurd ca in 2015, Romania sa nu recunoasca gamingul ca fiind un sport, practic onlineul e un taram virgin pentru cei din functiile publice. Prima…
- 52Imi asum cele spuse in mesajele anterioare, nu sunt noutati, eu doar le-am confirmat dat fiind faptul ca am trecut prin diferite situatii cu respectivele persoane, fie ca-i vorba de Silviu Stroie, fie ca-i vorba de Sebastian Ghita care s-a retras din ASESOFT. Intre eMag.ro si Ghita Sebastian se leaga…
- 51Cand vine vorba de media center va recomand Kodi, practic este media-centerul perfect: stie sa interogheze orice fel de resurse, fie online, fie locale, practic daca-ti adaugi modulele potrivite o sa ai acces la tot ce inseamna stire, noutate, film sau serial proaspat aparut, nu are rost sa intru deocamdata…
- 50In ultimii ani tot ceea ce inseamna cloud s-a dezvoltat intr-un mod spectaculos, au aparut foarte multe servicii de tip cloud care iti promit siguranta si disponibilitatea fisierelor si sistemului oricand, oriunde, dar ele doar promit caci dropbox.com au fost cei ce au dat startul intimitatii violate, tocmai de aceea…