Anul 2017 trecuse fără ca eu să am o plajă la activ, tocmai de aceea am spus că e nevoie de o schimbare, de atitudine, mentalitate şi mediu. În vara anului 2017 m-am angajat ca beach boy, nu am mai lucrat ca beach boy de aproximativ 10 ani, da, este o trecere majora de la blog şi programare la cărat de saltale şi mutat şezlonguri, dar am interacţionat cu foarte multă lume din diferite colţuri ale României şi ale globului (orgasm pentru cei cu flat earth). Deoarece am făcut naveta între Constanta – Mamaia, zilnic, vâzând zilnic aceeaşi oameni pot spune că am schimbat nişte vorbe, tocmai de aceea am ajuns la următoarele concluzii.

1.) Angajatorul român de pe litoral vrea să facă profit maxim cu investiţie minimă

Sunt câteva excepţii pe litoral, dar, degeaba încearcă justiţiarul Horia Constinescu (care încalcă legea, un comisar care încalcă legea!) să facă ordine, „antreprenorul” român cumpără mâncare ieftină, gătită şi vândută scump şi prost. Nimeni nu se gândeşte la client, pentru toţi contează DOAR să-l obţină în locaţia respectivă, apoi nu contează revenirea acestuia. Greşit. Contează ca respectivul client să fie mulţumit pentru ca apoi să revină. Am fost certat căci stau prea mult cu un client, dar concomitent toţi clienţii voiau la mine. Dacă eu îmi iau tips mare, automat are şi locaţia de câştigat. Deocamdată încerc angajatorul să îmi conving de aceste lucruri, cu cât am eu mai mult de câştigat cu atât are mai mult şi clientul.

2.) Turistul se crede stăpân

Turistul se crede stăpân pe centimetrul său pătrat, spaţiu comun? Umbrelă de 4 locuri? Eu am luat doar 2 ? Nu contează, este toată a mea. Am cumpărat un pahar de Aperol Spritz? E paharul meu, îl iau acasă. Eşti un meltean prost şi nu ştiu că peste o saltea se pune prospop? Ne-am gândit la tine, iţi punem la dispoziţie un prosop, desigur, plătind ceva. Melteanul din tine ia prosopul acasă.

3.) Turistul se duce în locuri în care nu-l ţin buzunarul

Apoi se plânge de preţuri. Te plângi de preţul unui şezlong în mijlocul sezonului, in Mamaia, acesta fiind 50 de lei? Meriţi Costineşti. Cauţi hamsie pe lângă Fratelli? N-ai ce căuta acolo, sincer, acolo sunt alţi oameni. Ai bani de Fratelli? Ştii ce este acolo? Atunci succes, dar dacă ai câteva zeci de lei în buzunar rămâi în zona destinată ţie. Eu, constănţean, nu calc pe acolo. Îmi este ruşine, nu este de mine, nu am destui bani, tu fiind un turist cu apa plată la doi litri în geantă, de ce să faci asta?

4.) Tot litoralul stă pe salariu minim pe economie

Aici nu mă refer la conducere ci doar la cei mai mici, ospătari, beach boy, barmani, etc. Litoralul bubuie, dar pe contractele de muncă toţi au salariu minim, de ce? Optimizare fiscală se numeşte, nu? E criză de angajaţi? Poate dacă ar sta 8 ore pe zi şi ar avea un salariu decent, poate atunci ar avea oameni calificaţi, dar de ce să işi bată cineva capul pe un salariu minim pe economie pe nişte cerinţe enorme?

Related Posts

  • 76
    Am spus că din momentul în care termin proiectele o să-mi iau o pauză de la tot ce înseamnă online, am făcut, dar, din păcate o nouă dependeţă a pus stăpânire pe mine, mai exact gamingul. În istoria mea de pseudo-gamer am fost adeptul pcului, m-au pasionat jocurile care se…
    Tags: de, am, şi, la, nu, să, un, pe
  • 73
    În ultima perioadă m-am axat pe aprofundarea cunoştinţelor teoretice şi practice legate de programare, acum 4 luni de zile începusem un CRM pentru partid, dar între timp a devenit complex, la ora actuală rezolvă o mare parte din problemele organizatorice, concomitent am mai lucrat la câteva bloguri şi săptămâna această…
    Tags: la, de, să, şi, am, un, nu, în
  • 70
    Nu, n-am dispărut ci doar am stat tăcut şi am analizat cum evoluează sau involuează diferite domenii, de asemenea m-am apucat de învăţat grupa mare, a trecut ceva din momentul în care am parcurs un curs tehnic, tocmai de aceea m-am apucat să citesc mai multe legate de vueJS, socket.io…
    Tags: să, de, şi, în, am, un, pe, la
  • 67
    Într-un cadru restrâns s-au strâns prima oară cei de la "Taxi Mizerie", practic erau, sunt şi se doresc să fie clubul taximetriştilor oneşti, sau nu, mai bine zis clubul taximetriştilor frustraţi căci au maşini jegoase şi lumea preferă alt tip de transport, a nu se înţelege că iau apărarea sau…
    Tags: la, de, nu, şi, să, un, în, se
  • 66
    Constanţa a fost moartă din toate punctele de vedere începând de la prima ninsoare şi terminând acum câteva ore când a început să se topească zăpada. E chiar aşa de greu să ne folosim puţin capul? Eu ca programator am învăţat să îmi folosesc resursele disponibile, eventual, dacă este posibil îmi…
    Tags: de, să, la, în, şi, nu, se, pe

By Alin

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.