Noutăţi cu şi despre mine

Am spus că din momentul în care termin proiectele o să-mi iau o pauză de la tot ce înseamnă online, am făcut, dar, din păcate o nouă dependeţă a pus stăpânire pe mine, mai exact gamingul. În istoria mea de pseudo-gamer am fost adeptul pcului, m-au pasionat jocurile care se jucau la nivel profesionist, am fost aşa de pasionat încât făcusem din gaming un loc de muncă, eram remunerat pentru a mea activitate căci îmbinasem ceea ce îmi place cu ceea ce fac: gamingul şi programarea.

Au trecut ani, am renunţat la gamingul la nivel profesionist, au apărut haterii şi melodiile dar m-au uns la suflet, tocmai de aceea am revenit şi am încercat iar să monetizez domeniu. Rezultat? Ştiu că nu e etic, dar ajungi să ai monopol atunci când ceilalţi sunt mai slabi şi nu fac faţă, corect? Cu toate că nu-i corect din punct de vedere etic, dar ajută la progres.

Nu, n-am fost gamer profesionist, dar a mea echipă de Counter-Strike a participat la campionate naţionale şi europene, nu-s gamer profesionist dar sunt foarte sigur că al meu pseudonim o să rămână scris in istoria gamingului românesc profesionist, într-un mod pozitiv sau negativ, nu-mi pasă, eu ştiu că am fost corect mereu şi asta a adus valul de ură asupra mea. Curând o să fie un nou proiect din domeniul gamingului, lucrez, o să revin cu noutăţi, dar până atunci ne limităm un alt mediu: PlayStation 4 – în tinereţea mea erau la modă sălile de PlayStation, cred că încă sunt la modă, ideea e că niciodată nu mi-a plăcut să mă joc dintr-o manetă, practic nu o vedeam flexibilă, dar asta-i la timpul trecut.

Am decis că e bine să-mi porţionez timpul, o să stau la pc doar când muncesc, de asemenea, am de gând să renunţ la minunatul Facebook, nu prea-i mai văd utilitatea.

Două săptămâni m-am implicat în ceea ce înseamnă Watch Dogs 2, l-am terminat, dar dependenţa nu s-a oprit aici şi am cumpărat nişte addon-uri de un milion, eu dând pe joc 80 ron (parcă). Uitându-mă pe eMag am văzut un titlu, apoi m-a luat nostalgia, Tony Hawk 5, wtf? Acum 10 ani jucam printre primele versiuni, e al meu, comandat! PlayStationul a venit cu Uncharted 4, consideram jocul penal, dar după ce am făcut câteva misiuni pot spune că am rămas plăcut impresionat de poveste şi de grafică – după 6 ore am ajuns la această conluzie. De asemenea mi-am mai luat şi un Mortal Kombal XL, nu prea l-am jucat, am de gând să termin toată povestea pentru Watch Dogs 2 şi Uncharted 4.

De ce n-am mai scris pe blog? Că nu e o sursă de venit pentru mine şi in primul rând n-am avut chef, am vrut să mă dezic de tehnologie şi online, dar m-am afundat in jocuri offline.

De asemenea am comandat nişte produse de pe stocul eMag, apoi am plătit, apoi m-am trezit cu un email prin care mă anunţă că produsele nu sunt pe stoc, prin care işi cer scuze şi imi returnează banii, desigur, fără comisioane, dar trecem peste căci trăim în capitalism:)

 

Related Posts

  • 67
    Constanţa a fost moartă din toate punctele de vedere începând de la prima ninsoare şi terminând acum câteva ore când a început să se topească zăpada. E chiar aşa de greu să ne folosim puţin capul? Eu ca programator am învăţat să îmi folosesc resursele disponibile, eventual, dacă este posibil îmi…
    Tags: de, să, la, a, şi, nu, o, cu, că, ce
  • 62
    E absurd sau atehnic cel ce spune ca nu si-a petrecut cel putin 10 ore jucandu-se  - pe PC, telefon, PS, orice mediu. In acelasi timp e absurd ca in 2015, Romania sa nu recunoasca gamingul ca fiind un sport, practic onlineul e un taram virgin pentru cei din functiile publice. Prima…
    Tags: de, a, nu, la, ce, un, o, dar, am, pe
  • 61
    Imi asum cele spuse in mesajele anterioare, nu sunt noutati, eu doar le-am confirmat dat fiind faptul ca am trecut prin diferite situatii cu respectivele persoane, fie ca-i vorba de Silviu Stroie, fie ca-i vorba de Sebastian Ghita care s-a retras din ASESOFT. Intre eMag.ro si Ghita Sebastian se leaga…
    Tags: de, ce, a, o, am, pe, un, la, nu
  • 57
    In ultimii ani tot ceea ce inseamna cloud s-a dezvoltat intr-un mod spectaculos, au aparut foarte multe servicii de tip cloud care iti promit siguranta si disponibilitatea fisierelor si sistemului oricand, oriunde, dar ele doar promit caci dropbox.com au fost cei ce au dat startul intimitatii violate, tocmai de aceea…
    Tags: de, pe, un, o, la, ce, dar, am
  • 56
    De aproximativ 7 luni de zile mi-am deschis un card la BRD, fiind in criza de timp si chef si obosit dupa o coada de 2 ore am decis sa-mi deschid un card Maestro pentru care plateam 7 lei lunar, dar aveam 10 retrageri saptamanale gratuite. Cardul a venit, l-am folosit,…
    Tags: de, la, nu, am, un, o, a, pe, ce

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *